poate doar câteva cadavre
dar simt că există o viață în comun cu ele

când mi-e dor scriu
pentru a imita femeia aplecată asupra ei înșiși
în mijlocul unei nopți
în timpul care nu a mai fost găsit
scriu ca să aud un zgomot
cum zgârie liniștea
și să mă amețesc de iluzia că nu sunt singură

este singurul mod de a ajunge la tine
din această parte a nopții
unde poezia depășește foamea
iar aerul se rotește cu dreptul lui
de a fi călău în propria casă