alungat dintr-o lume în alta am ajuns prizonierul tristeții
uitarea crește dintre degetele pline de răni
și de regrete

cine ești? mă întreabă curiozitatea viscerală
și cuvintele însetate se izbesc de zăgazul buzelor…
nu-mi amintesc. îmi scapă anumite lucruri

la ce să-mi amintesc trecutul?
cuvintele-și au viața lor. și și-au clădit sălaș unde au crezut
când gura nu le-a mai fost de folos

am uitat trecutul. am aruncat în urmă totul
dar lumea asta nouă mi-arată aceleași vechi cutume
și binele și răul sunt prezente-n mine

să nu îți fie frică, sunt alături
dar straturi de-întuneric mă cuprind,
eu sunt doar o furnică-n lume. și-mi caut frunza ca să m-ascund