Se-nșiruie de-atunci trei generații
Și mă întorc acum la Acevedo,
Moșia strămoșească unde-i caut
În casa veche, proaspăt văruită,
Pe-naintași, în umbra alungită
Din răcoros cerdac, în nesfârșitul
Tril care este dincolo de timp
Al păsării, în răpăitul ploii,
În asfințitul repetat de-oglinzi,
Într-un reflex, ecou, ce-a fost al lor
Și astăzi e al meu, deși n-o știu.
Zăbrele-am privit de la ferestre
În care s-au izbit vrăjmașe lănci,
Palmieru-n două despicat de trăsnet,
Cirezile pierdute pe câmpie,
Eucalipții ce pe-atunci lipseau.
Aici avut-au de-nfruntat primejdii,
Cu spada s-au luptat pentru pământ,
În lung și-n lat, din zori în asfințit,
Stăpânii de moșii învecinate:
Pedro Pascual, Miguel, Judas Tadeo...
Cine-mi va spune dacă-n tainic chip,
În noaptea petrecută la conac,
Colb scuturând de ani și străbătând
Înneguratul drum de amintiri,
Nu ne-am unit, nu ne-am împărtășit,
Eu cufundat în vis, iar ei în moarte!


traducere - Andrei Ionescu