Când zorii tăi se-aprind în dimineață,
Îmbrac, tăcut, o noapte tot mai grea.
Și val de stele dacă tragi pe față,
Un soare sec și sterp e soarta mea.
La antipod ne-a rânduit destinul:
De-mbătrânesc, întinerești în schimb;
Plăcerea ți-e părtașă, mie, — chinul,
Adormi zâmbind când otrăvit mă plimb.
Ce-mi pasă! Către tine, ca Apollo
Pe Dafne fugărind-o pas cu pas,
M-azvârl, îmi scapi, te prind, când, iată,
colo,
În verde dafin, veșnic mi-ai rămas.
Dar dacă pieri, iubire neatinsă,
La ce bun fruntea mea de lauri prinsă!