să n-aprindem căldura blândă din ochii broaștei,
dormim, ne trezim, dormim,
mocnim, pe floarea infinitului se-așează paradoxurile lui zenon,
sub geam, prințul, taie muntele de tăcere,
roade zăbrelele, îi aruncă pielea răioasă în sobă,
silențioși și căpoși, în acelaș cântec de pasăre
ne regăsim
morți
pe limba noastră.