Și dacă-a fost Sfântă-Măria cea mică,
Să meargă la hram cu toți se ridică.

Și dacă-a fost ziua de toamnă senină,
Când urcă Negoiul pe zări de lumină,

Pe la drumul cu plopii foșnind frunza rară,
Părinții Măriei porniră în țară.

Fetița-n căruță ședea între ei -
Ca apa de șipot erau ochii ei.

Trecură o vale, și două, și șapte...
E noapte, și cerul e calea de lapte

Pe care se duce car mare și-oier -
Ioachime, schitul nu e nicăieri.

Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stână.
Fetița adoarme cu capul pe mână,

Și maică-sa țolul îl trage pe ea -
Maria acolo sfânt vis că visa.

Și, iată, prin frasini răsare lin luna...
Argintul din vis se lasă ca bruma.

Un schit se vestește, nou-nou, din pământ,
Ca Sfânta-Maria să-i fie hram sfânt...

Și cum calcă fata cu frică-n altar,
În cer sună buciume peste hotar.

Și cum se închină smerit la icoane,
Toți îngerii Domnului cântă în strane.