o carte e un spațiu alb. tabula rasa
dar și viața e asemenea unei cărți. la început e goală
totul, dar absolut totul e cumva curat la început
apoi vin cuvintele. și regretele
viața e o casă în deșert
și apoi încet-încet locul din jur se populează
mai întâi cu cuvinte. le vezi cum plutesc. puf de păpădie
apoi apar chipurile din spatele cuvintelor
încerci să te strecori printre ele
dar cuvintele cad, ploaie binemeritată
sau arsură pe cerul gurii
și te obișnuiești cu tot și toate
până când, îți dai seama că ploaia nu mai cade
tu ești cel care se ridică în întâmpinarea ei
și te bucuri de mângâieri uitate
ai vrea să le strângi în brațe, să le săruți
dar plutirea nu te mai lasă
să te supui gravitației
și plutești
devi și tu cuvânt
printre multe altele