Unde să exist, fiindcă a fi necesită un punct?
Să fie punctul începutul ființei sau
punctul ființa întrebării?...

Azi, încep din clipa zilei ce se trezește în mine
pentru a hotărî sfârșitul care-a trecut
și început neființei în care sunt.

Altădată, îmi amintesc, începeam
trezindu-mi dorința de trăi
ziua căreia mă dăruiam.

Îmi era totul o dimineață cu drumuri
și umbre ce se agățau de mișcarea soarelui.

În miezul trecerii vuiam. Eram liber și seara
aprindeam focuri, apoi mă pierdeam.

Azi îmi doresc să mă așez în afara punctului
și să ascult pescarii prin întuneric vâslind
după stoluri de pești ce înoată spre celălalt mal.