suplu trunchi arcuit de vremuri
îmi ieși în cale de parcă ai fi
femeia ce mi-a fost dat să o strâng
în brațe pentru a mă revigora
ea cea subtil învăluită
în mătăsuri de topaz și agat
semiprețioasă textură epidermică
ținând la piept ce-a putut
o arcă a salvării
păsări și pești carnea ei nemângâiată
te cheamă la pace și îngăduință
femeia cea mereu cu inima în gât
de grijile anume rânduite pentru ea
ce batic de cireașă dulce îi poartă gândurile
ce ochi plini de roua blândeții mă privesc
pe mine trecătorul
cel care dinadins o uită
o părăsește
ea însă mă așteaptă
cu brațe încărcate