Destul cu bunele maniere care te îngroapă în noroi,
destul cu râsul care în adâncuri este trist, sau urlet înăbușit,
destul cu respirarea care ni se spune că rănește pe aproapele!
Nimic nu rănește aproapele mai mult ca ignoranța sau falsa compasiune!

Oamenii s-au săturat de neiubire!

Sarea în bucate a devenit azi zahăr cu efect de otravă în venele și inimile noastre!

Ne-au speriat destul
ne-au izolat sufletele prea mult și prea tare
ne uităm cu teamă la semenii noștri ca străbunii la meteori,
nu avem dreptul să ne pierdem cetățenia de ”oameni ai planetei pământ”!
Este casa noastră!
Este locul unde am fost puși să trăim, nu ne-am pus singuri!
Este locul unde ar trebui să ne bucurăm unii de alții împreună cu cel ce ne-a creat.

Nu mai este timpul pentru frică,
de prea multe veacuri și veacuri ne este .. frică!
A venit vremea pentru trezire,
de acum putem spune : ”Destul!”

De azi înainte putem să alegem să supraviețuim ca ”viermi frumos colorați” sub vremuri,
dar viermi
sau să trăim cu adevărat
poate trăind, poate murind...

Nu mai suntem dispuși să fim cenzurați în gânduri, sentimente!

Nichita vorbea cândva că nu s-a născut încă un Hitler al poeziei,
să sperăm că gândurile noastre
își găsesc în continuare aripile și zboară spre buze
și de aici spre tine,
spre înaltul cerului...

Să sperăm că cenzura sufletului
pe care o simțim azi în lume,
dorită de cei fără chip
nu este decât o față urâtă,
schimonosită a lunii,
nevăzută vreodată de un poet!


14 ianuarie