//
e aer de iarnă în care
bântuie demonii tristeții / îi strângem în palmele noastre
mici și moi până ne intră în piele
suntem
o inimă larg deschisă / un lagăr de concentrare
în care rămânem strâns îmbrățișați
ca și cum un incendiu devastator ar fi trecut peste noi,
stăm într-un metrou ne uităm absenți pe geam unde
vedem zidurile cum se apropie ca o pâlnie
din ce în ce mai repede & din ce în ce mai
aproape de locurile unde
ceva se disipă & ceva se împrăștie
apoi se adună la loc / ca o maree
frică / tu clocotești sub pielea noastră
un aer fin ca o pudră de cocaină
ne străbate creierele
pina colada și spotify în căști
la ieșirea din tunel atingem zidurile gri ale gurii de metrou
așa lăsăm dâre de sânge
pentru ca data viitoare să știm pe unde să ne întoarcem
acasă
cu același tren în care am lăsat urme de dragoste și locuri calde.