dar ninsorile nu mai ajunseseră
în lumile noastre de carton și de frică
nici măcar în ultima clipă
zona aceea discutabilă
a celui de dinaintea ștreangului
când pueril inconștient făcând poate proba
până atunci ignorată
a credinței în Dincolo
a marii căințe
... iubise mai presus de orice Viața
sensul adunându-se într-un mănunchi uniform
din grămezile nesfârșite de iluzie
din moarte

privise cu atâta dăruire
își adorase palmele ce aveau să fie bătucite
și pașii supuși încercărilor nu prea facile...
existase
cu bucuria indicibilă
a celui proaspăt sosit pe lume
recunoscător dornic să răsplătească
toate supliciile toate renunțările la sine
ale înaintașilor


... nu mai ajunseseră
străini am plecat pe drumul acela
de unde nu mai era cale de întoarcere
în rând cu șirurile interminabile de brazi părăsind verticala
în plânsul lor oblic după toate cele care nu fuseseră