Păsările omului zboară în ceruri,
tunete manufacturate rup răgușeala din straturile de ozon,
aud bumerangul cum zboară peste capete aplecate
scotocind în cutii craniene, brusc ușa se deschide,
mă trezesc pe străzi strâmte de înghesuiala trecătorilor cufundați
în priviri moarte ce caută găuri de șarpe în asfaltul rece,
șarpele doarme cuminte sub alei betonate,- e iarnă,

-mișcarea de gloată trezește în mine o dorință obsesivă
să fii acum, aici, lângă mine, trecătorii grăbiți
îmi provoacă o stare de euforie până la lacrimi,
numai ce n-aș face să te văd acum, m-aș bate
cu pumnii în piept aici în mijlocul mulțimii
aș opri mișcarea din fiece frunză bătută de vânt,
tot ce destrăma liniștea - sper să mă înțelegi, dragule,

nu sunt nebună, - oamenii ăștea miros a singurătate
centrifugată în mașini de spălat suflete moarte,
pașii grăbiți îmi dau o stare de îmi vine sa te iubesc
până nu îmi rămâne nici-o picătură de respirație în piept,
mă agăț de-o suflare nevăzută, mă lipesc
încât fețele crispate dispar într-un singur surâs inocent
mă scoți din ceața de trecători duși cu gândurile,
- respir, plâng,

am ajuns acasă,
- e liniște, lumina neîmperecheată pătrunde sticla amorfă,
razele ating mușcata de pe pervaz, e liniște