I.
ori te spânzuri/ ori te-neci/ ori la colectiv te treci poemul începe scrâșnind din dinți prin crivățul din bărăgan stăm la givan în cuină la doda ruja pe masă arde o lumânare sfioasă și lumina ei proiectează pe păretele căminului cultural umbre marca mosfilm în noi se aud streșinile plângând a murit eroul basmelor noastre nimeni nu știe cum îl cheamă al cui este dar toți îl priveghem fiindcă seamănă cu morții noștri fugiți în munți la partizani prin odaie trece un cal măiastru/ cu copite de alabastru e vremea să-i descântăm

II.
doda ruja găina neagră a tăiat/ 99 de cruci a înălțat/ pe cale/ pe cărare/ să fie de luminare/ să fie de iertare/ celui așteptat în cer atunci zările s-au descuniat și la toți ni s-a arătat raiul gol d-zeu declarat dușman al poporului fusese deportat în bărăgan în locul lui gol din icoane uica iosâm picta chipul eroului necunoscut frumos mai e doamne ca o șteblă de busuioc au spus cei adunați la priveghi și toți ne-am rugat ca mâine poimâine la ultima coasă să ne trezim cu el la masă împreună cu toți morții noștri dragi un lung pomelnic ce umple ulițele la sărbători

III.
într-un colț 2 babe descântă de vremuri bolnave de moroi/ de strigoi/ cu 6 picere dinapoi/ de 6 împiedicat/ de 6 deochiat atunci găina neagră a strigat numele mortului pe limba necuvântătoarelor brusc pământul s-a surpat/ iadul s-a despicat și antihristu’ s-a arătat cu copita despicată/ cu suflarea-nveninată strigând actele la control mama voastră de sabotori eu am ridicat domol din umeri și i-am arătat buzunarele cusute de la haina de mort dom’ majur banditu’ ista n-are la el decât o fotografie dar chipul e atât de șters de soare de ploi că tare mă tem că e vreun strigoi