I.
ori te spânzuri/ ori te-neci/ ori la colectiv te treci poemul începe scrâșnind din dinți sau poate este crivățul din bărăgan stăm la givan în cuină la doda ruja pe masă arde o lumânare sfioasă lumina ei proiectează pe peretele căminului cultural umbre marca mosfilm în noi se aud lacrimile căzând a murit eroul basmelor noastre nimeni nu știe cum îl cheamă al cui este dar toți îl priveghem fiindcă semănă cu morții noștri dragi fugiți în munți la partizani prin odaie trece un cal măiastru/ cu copite de alabastru semn c-a venit vremea să-i descântăm

II.
doda ruja găina neagră a tăiat/ 99 de cruci a înălțat/ pe cale/ pe cărare/ să fie de luminare/ să fie de iertare/ celui așteptat în cer cele de mai sus s-au întâmplat e mult de atunci pe vremea când d-zeu declarat dușman al poporului era deportat în bărăgan în locul lui gol din icoane uica iosâm picta chipul eroului necunoscut frumos mai e doamne ca o șteblă de busuioc am spus noi cei adunați la priveghi și toți ne-am rugat ca mâine poimâine la ultima coasă să ne trezim cu el la masă împreună cu morții noștri dragi un lung pomelnic ce umple biserica la sărbători

III.
într-un colț 2 babe descântă de vremuri bolnave/ de moroi/ de strigoi/ cu 3 picere dinapoi/ de 4 împiedicat/ de 5 dăochiat atunci găina neagră a strigat numele mortului pe limba necuvântătoarelor imediat pământul s-a surpat/ cerul s-a clătinat și antihristu’ s-a arătat cu copita despicată/ cu suflarea-nveninată strigând actele la control mama voastră de sabotori eu am ridicat liniștit din umeri și i-am arătat buzunarele cusute de la haina de mort dom’ majur banditu’ ăsta n-are la el decât o fotografie dar chipul e atât de șters de soare de ploi că tare mă tem că e vreun strigoi