Cearșaful păstrează urma caldă și parfumată
a trupului tău,
cafeaua așteaptă fierbinte să îți sărute buzele moi.
O altă dimineață în care ești și nu sunt;
la ce te gândești, de cine ți-e dor?
Mereu singur ca un rege pierdut pe o tablă de șah
din care regina s-a prăbușit; jucătorii au murit.
Pe cine visezi, ce îți dorești?

Cămașa ta miroase a esențe scumpe, a cer rece de iarnă, a stea polară;
te grăbești, ca în fiecare zi, către un loc doar de tine știut.
„Noi nu avem timp”, mi-ai spus...
și cuvintele s-au spart sub goana pașilor grăbiți
ai celui care pleacă întotdeauna primul
spre nicăieri.