Zumzăica pofticioasă,
Se rotește peste masă,
Și pândește farfuria,
Făr* să-și spele murdăria
De pe tălpi, de pe mânuțe,
De pe negrele-i hăinuțe.

”Hm... - își spune pofticioasă -
Nu știu ce o fi, da-i grasă,
Și miroase, și sclipește,
S-o mănânc mă îmboldește.”
Însă sora Bâz, vocală,
Spune scurt: ”Mergi și te spală!”

Uf, i-a cam tăiat elanul...
Explodând precum vulcanul,
Protestează, bombănește,
Și din zbor se pomenește
Că înoată prin sarmale,
Ca-n izvoarele termale.

Iese cu mult sos pe labe,
Zumzăind monosilabe,
Și așa preocupată,
Vede și o ciocolată,
Și dorința sa, - e mică -
Să ia doar o pătrățică.

Cât s-a lăfăit pe masă,
A ieșit mai unsuroasă,
Și c-un miros de îți vine
Să te ții de nas, da bine,
Că asfel ți-e rău de silă,
Însă sora Bâz, din milă,

O ademenește-n baie,
Și sub dușul ca o ploaie,
O spală, o săpunește,
De igienă-i pomenește,
Și ștergând-o îi dă sfat:
”Ce bine te-am curățat!

Nu mai sta fato, murdară,
Ia uite ce fețișoară!
Nu-i păcat că ești frumoasă,
Și să stai zilnic la masă,
Mânjită ca pucelușul?
Știi acuma unde-i dușul...

Zumzăica rușinată,
Curățică, parfumată,
A promis că niciodată
Nu va mai umbla pătată.