poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-11-18 | |
Scrisesem pe pietrele cu mușchi verde eram în pădure
pe undeva mă îndrăgostisem prin pădure pe undeva de un loc cu izvor, unde mă odihneam, încă frunzele lui erau scumpe: soarele se strecura, aproape tot globul, printre copaci îmi plănuiam următoarele cinci cărți și îmi zisesem copacul acesta al meu nu va fi niciodată un brad ci un anodin stejar falnic pe care îl voi împodobi cu feminitate și cu alte sfeștnice la fel de pâlpâitoare în numele vechi al Stejarului care ține, pe crengi, câteva zeci de miliarde de galaxii și în numele divinității îmi sărut, astăzi, coaja stejarilor până când stelele se arată în trup, și în foc, surâzătoare și foarte unice e mult vânt, dincolo de pădure, și sunt ale oamenilor rozete care prind vântul, cu poezie în el; cât îmi aduce aminte, fiecare copac și pâlcul cel înfloritor de aici și sunt, mereu, înspre Stejarul cel mare! fiecare cupolă cu stele îmi pare de aici de jos un fel de întindere cu licurici suntem mici-licurici deja, mai mici decât licuricii și de fapt e de-a dreptul o cupolă megapâlpâitoare văzând stelele, blasfemiez că aș fi un licurici și văd, dintr-o dată toată bolta și doar eu îi cer iertare nu sunt floare iar de lucurici, mă tem, dar și de flori pe lângă stejari, Stejarului aceluia mare, mă plec ține un dans de stele aurii pe crengele vindecătoare și am să umplu spațiile cu frunzele mele și omenesc mai puține decât stelele pe care El le are pe crenge poemul mi-l umplu că-s frunze și tot nu înțeleg mai nimic despre Copac, dar îl cânt cu un fel de floare de iris foarte albă, navigând către stele, căci e primăvară, scrisesem pe pietrele cu mușchi verde, că eram în pădure pe undeva stejarul cel mare poate asculta: zvon de foarte departe ascultarea sa era: zvon doar unul: zvon și toate șoptirile care abia pătrundeau, erau: zvon dar câtă lună mă fac, și-apoi aud, din nou, zvonuri căci: zvon nu este pentru nimeni ci doar o vastă nebunie care caută să Îl imite și-L caută galaxiile sunt o rânduială de cerbi prin pădure în mâna lor frumoasă, frumoșii ne țin rânduiri doar izvoarele sunt frumoase și au preț sunt de cuarț zvon în rest, noi îl privim de departe cândva cârpeam stelele și le aduceam lacrimile să le adun, în pânze mari, ca să le sfințească cerul și timpul și se sfințeau, fiecare pânză care le ținea era mai scumpă și cu diamante pe ea nu căutam propriul bine dar îmi rămăseseră pânzele așa s-a întâmplat. dar copacul era foarte departe, iar pentru noi, era foarte tăcut. Alba Iulia, 18.11.2020...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate