am construit un aparat autonom de respirat sub apă de atunci iubito ori de câte ori trecem pe corso prin apa murdară a acestui timp de potop noi respirăm doar pajiști albastre pe care pasc cai psihopompi la capătul străzii tu mă întrebi dacă nu cumva am nimerit în fântâna tinereții tabloul lui lucas cranach fiindcă ceasul antiacvatic îți merge înapoi și arată un răsărit fără sfârșit ca cel din luca 1.78 în jur viii și morții joacă șotron și de atâta mare mister lacrimi le curg pe obraz imperii demult luate de ape ne trimit corăbii încărcate cu nestemate și toți înotăm prin vremuri minunate când și argonauții treceau pe aici cu corabia lor încărcată cu aur de 24 karate și isus se grăbea pe ape să scurteze un drum în stații găsim același afiș nu știm când sosește tramvaiul nici dacă mai are rost să vă grăbiți în fața blocului tău p+8 ne oprim fericiți ne dăm masca jos de pe față și repetăm primul sărut de la fereastra ta o păpușă cu cap de porțelan ne aruncă o cheie de la intrarea în timp