poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-10-09 | |
Îmi pare că, pe plaiuri, trece-un bade,
cu trei sute de oi, și câni, câți sunt... Ni-s mândri, ciobănașii, plaiuri hâde, se-ntind, întunecate, rând pe rând... Va mirosi zăpada, poate mâne, peste o săptămână-a fi, ningând Crăiasa lumii, tinereaua, țâne cosița galbină și grea, curgând; ca Vasălie, nu e, altul, june, cu oile, să urce-n stâni, mânând jurcane, oi, și cel din urmă câne, care-l va plânge, pe Vasile, dând de știre, celor care nu știu, țâne să spui de-i viu, de-i mort, mânând trei sute oile și cel din urmă câne și cea din urmă oaie, suspinând... mioara stă, ciungită, -în plâns, rămâne, c-a auzit, un șuierat, bătând e ura ochiului șiret și fierea bând și-l scuipă pe Vasile, și e gâde... cu ochii mei, la el, iar, rămânând... aud un fluier, nu mai poate râde, ci, lângă mâna-i dreaptă, suspinând, eu, un cioban ciudos, eu sunt, Hamude și mă lovește, hâtrul, iar, un gând: să-mi dai tu oile, și cea mai bună pâne! că te-or găsi în vale, -n sângi`, zăcând cuțâtul mieu te va străpunge,-n vâne și-ți va răpi, cel de pe urmă, gând e cărturarul, cu cojocul, râde de-acei care, glumind, la foc, zicând, i-au pus ciobanului gând rău, în râne, spre-un rai, stă oaia, cu un vis, gătând, Crăiasa lumii se întoarce, mâne, să-și primenească florile, pe rând se va mâhni zăpada, ca un gâde, înspre ciobanul, ce-i de dor, flămând, o vede-n vis, ea, pe la stâni, rămâne să-l cheme pe Văsile, sus, c-un gând... zăpezile-s de foc, a sânge țâne câmpia și cu muntele, curgând e sângele ciobanului, de mîne, și seva vieții lui, alunecând... O mioriță molcomă îl cheamă, nu te zori spre noapte!, că au gând să te sugrume, mîne, ține seamă! și sângele să ți-l împrăștie pe prund trec păsările speriate, bag de seamă că ciobănașul tremură, vin bând, așteaptă iar zăpezile, ce prind să geamă, din următorul anotimp, căzând. în mintea lui, Ileana se destramă, și se arată, iarăși, spun, visând... E mândra sa, o fată fără seamăn, în sat, și-n breasla stelelor, curgând la pieptul ei, de-i iarnă, o să geamă și-i va cuprinde sânul, cu un jind, pe coapsa ei, va adormi, cu teamă, dar nu e alta, ca Ileana, când își prinde părul sus, cu o năframă, și-i cade părul galbin, în șuvițe, blând pe pieptul lui, cu peri, ce se blesteamă din cerul rece, înnegrit, căzând că-l vrea Crăiasa, sus, în lumea-mamă, unde stau stele și ninsori, zîcând, c-o altă mândră, mai frumoasă,-l cheamă, Ileana lui nu l-o uita nicicând. tu, mândruleauă, draga mea de seamă, cu talpa vie, pe pământ călcând, căci arde încă focul, trec pe-o ramă frumoase oile spre mini, curgând, priveliște spre sufletul meu, geamă tot cerul, și cu oile, suflând... deja, e sângele în ele, și în coamă de munte, unde oi zăcea, clipind unde-oi lăsa din oase, către vamă, unde-o fi plin de sânge, roș curgând, căci sus îmi e Crăiasa, și o mamă, care m-așteaptă ca să viu, să cânt... de mila mea, și-a ei, mă prinde-o teamă că mă voi ști, prin moartea mea, trecând... prin ghemele dulcege, de aramă, și seva mea, prin toate-alunecând... Îmi pare că, pe plaiuri, trece-un bade, cu trei sute de oi, și câini, câți sunt departe, o femeie, plânsă, cade Ileana cată, în șiragul ei, mărunt; mătăniile-o mint, spre nuntă șade, sovonul ei, pe frunte, cu-amănunt, îi povestește nunta, ce nu cade și-l crede pe Vasile; e în prund; și o așteaptă, doritor, să-i cadă la pieptul ei cel tânăr și fecund să o iubească molcom, ca o zadă pătrunsă de-îniernitul furibund când stropi se fac, de-odată, în zăpadă și totul pare-un strop de rai imund ea e Ileana, și nu știe multe... spre sânul ei, durerea să-mi ascute... pe fruntea ei, sovonul e mărunt; de nuntă niciodată, n-o să vadă cum eu, încet, în moarte mă afund ca într-o nuntă mare și nomadă mă ia la ea și, tot mai des, m-ascund; e sângele ciobanului, de mîne și seva vieții lui, trecută-în pîne... Cu un cuțit, mi l-au ținut în sânge, Mi-s lacrimile goale, rând pe rând... Spre el îmi duc picioarele nătânge, stropii de sânge mi-i culeg, prea crunt!, pe drumuri, miresuța lumii curge unde nu pot ajunge, și nu sunt, un vânt tăios, ca un cuțit, m-atinge la piept îmi țin mătăniile, le vând, pe-o sărutare și pe-un dor, ce plânge, din fluierul lui Văsălie, lin... Și cred că moartea l-a luat, puțin... Și la momit, cu pâine, și cu vin... Cu trupul lui dedat, acum, pe-un chin... Din trupu-acum mult vlăguit, zăcând... E seva vieții lui, și-alunecând... Îmi pare că pe plaiuri trece-un bade, cu trei sute de oi și câini, câți sunt Sus, îl așteaptă maica-i, cum se cade, și o Crăiasă, pe-un bărbat chemând... îmi pare, că spre plaiuri, trece-un bade iar umbra lumii, peste umbra-i cade; cu o Crăiasă, umbre, iar, lătrând... din seva vieții lui, viață luând... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate