pășeam tăcută prin amintirile mele
ca un uriaș mare și prost
mă strângeau rău încălțările
și nu mai distingeam
ce de fapt se întâmplă
dintre cele care deja au fost
și prezent
poezia stătea ca o lacrimă uscată
în colțul gurii
și mă întreba
dacă în sfârșit am tăcut
ca să audă din nou
foșnetul curcubeului
o floare mi s-a așezat
pe genunchi
mă uitam pe unde
și-o fi lăsat rădăcinile
în mâinile strânse căuș
tremura inima aburindă
din care ne trăgeam
amândouă
puterile