Femeia-ți uită ție necredința
Și umărul ți-l dă pentru a-l așeza
Atunci când ți-e prea mare suferința
În a ei brațe tu vei alerga.

Femeia-ți șterge fruntea de sudoare
Și-obrajii de la lacrimi care curg,
Îți spune vorba bună când nu ai valoare
Și-ți ține pașii când drum lung parcurg.

Femeia-ți iartă ție neputința
De a-nțelege sufletu-i blajin,
Își pune-n ceruri-nalte ea credința
Fără s-aștepte de la tine sprijin.

Femeia lasă tot și merge mai departe
Căci soarta ea își știe ca pe-un jurământ,
Ea nu va spune-n veci că nu mai poate
Tot va păși-nainte până în mormânt.