Aș lua eternitatea pe-o rază, din pieptul tău,
Și aș rămâne fumul din zariștea-ți adâncă;
În lume să-ți fiu frunză, iar tu regatul meu...
Ce mă trăiești în haina ce vara o aruncă.

Prin nourii durerii un zâmbet mi-ai lăsat;
Și-n rapsodia vieții o luptă-aduci în suflet.
Cu nuanțe aprinzi ochii din negrul apăsat;
Miracol înviind din stropii arși de urlet.

Tu ești cea mai frumoasă din rozele-'nvierii;
În tremurul ființei pășești ușor în susuri.
Se sting foi ruginite pe ramura tăcerii,
Dar tu râmâi aceeași în rana din răpunsuri!