Scrisorile unui anonim pribeag
către o iubită de altădată

Pentru A.M

I
Ce dor îmi e , iubito , nu te-am văzut de mult…
Pe unde-am fost?...ştii bine , am fost pribeagul brav,
Cu coatele ieşindu-mi prin haina de postav,
În orice clipă moartea fiind gata s-o insult
Chiar dacă-s ochii roşii de sângele-mi bolnav
Dar vorba ta , iubito , mi-e dor s-o mai ascult.
II
Mă scoate primăvara cu tot ce am in stradă,
Doar dragostea îmi doarme în voaluri de mirese,
O dungă de lumină , pe ochi , amurgu-mi ţese,
Tulburătoare luna încearcă să mă vadă,
Dar eu m-ascund în gânduri şi-n inimi ne-nţelese,
Ca să-ţi ascult povestea la uşi , Şeherezadă.
III
Cuvântul ca un mugur mi-a înflorit pe buze!
Cu orice zi rostirea-i mă face tot mai drept,
De-avalma caii lumii mi se izbesc de piept
Când sufletul mi-l trec prin nopțile confuze,
Că obosit de moarte nu pot să mai aştept
Mareele s-arunce pe ţărmuri cu meduze.
IV
Am inima de-o vreme cât bobul de orez,
Ce-mi pasă mie de-asta , îmi zic , şi-mi umplu pipa,
Iubirea nu-şi mai zbate deasupra mea aripa,
Şi Făt-Frumos din mine n-a fost decât un crez,
Un adevăr purtăndu-l mereu pe umeri clipa
Care s-a dus în noapte ca frunza-ntr-un vârtej.


George Nica