am ieșit pe terasă
noapte
răcoare
luna senzor după mișcările mele
bre, doamne
nu te mai chinui cu unu' ca mine
pot să urăsc și pe întuneric

îmi cad hainele
îmi cad oasele
părul vrea să acopere stângăciile unui trup
care nu-și mai găsește vibrația

beau din sticla brumată
înghițituri mici
exact ce nu am voie
apa cunoștinței binelui și răului
ne poate înnebuni pe toți într-o zi proastă

sunt fratele meu
sunt sora mea mai mică
pentru care moartea promite jumătate
din zilele unui veac
îmi caut părinții

printre etichete
chipuri de tot felul transformă amintirile în cifre
oare câte femei n-am iubit

câte perechi de sâni mi-au produs arsuri
nu-ți mai știu numele
și mă întorc să-i ofer omului din cer altă perspectivă
nu că l-aș suspecta de astigmatism
dar îmi fac toate calculele

privesc strada
pentru suferința pe care o simt
în mijlocul vieții
duc sticla la gură
recele vindecător coboară prin golul
unui suflet pierdut

sticla își recapătă forma
plasticul pocnește în mâinile orelor târzii
stricând misterul pe care îl transmit masa cu un scaun
și
o carte din partea casei
cum aș zice înainte să apăs pe trăgaci

am o dorință puternică
așa cum vânătorul aruncă pe umeri căprioara
și nu-i vede lacrima
până acasă