femeia stearpă a tribului,
femeia hulită de trib
primi de la vrăjitorii tribului o păpușă înfășurată în cârpe,
să o legene, să o țină la piept și prin puterea ei magică
păpușa să îi dezlege tainele facerii.

femeia stearpă a tribului
se plimba ca înnebunită prin pustiurile savanei
cu păpușa în brațe, cu acel copil închipuit
pe care îl dezmierda printre schelete de animale dezgolite de vulturi,
sub cerul imens african.

de ce vrei să naști? i-a vorbit în mare taină păpușa.
pentru că așa dorești sau pentru că trebuie?

pentru că așa doresc! a răspuns femeia stearpă a tribului.

din acea clipă ea a început să nască,
și a născut în fiecare zi câte un copil din ce în ce mai mare,
fără să se poată opri, țipând, luptând, strângând
în pumni așternuturile și plângând de durere de fiecare dată,
năștea în mod spontan, fără premeditare, fără să avertizeze prin ceva că ar fi fost însărcinată,
năștea la foc continuu, năștea de câte ori era nevoie, dimineața ori seara ori la prânz,
copii dolofani, copii de orice culoare: negri, albi, albino, albaștri, fără prejudecăți sau
linii ale destinului în palmă, fără vreo asemănare cu un tată cunoscut.

femeia stearpă a tribului nu mai era femeia stearpă a tribului,
era femeia care a îngrozit tribul,
femeia care avea să nască tot ce avea de născut.