poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-07-17 | |
Aceasta este ultima mea poezie în vers alb
jurnal roz și galben de la spatele pe care mi-l ții dumneata nu chemasem pe nimeni aveam petale de bujori risipte pe amândouă picioarele ți-o închin, ție, soldat necunoscut care acum ți-ai dat jos ranița groasă de pe spate pentru că e grea ți-ai deșertat merele și merișoarele durerea altei femei care ți-a făcut un copil înaintea mea un băiat lasă-mă să îți scot din raniță arma albă nu mai este pe nicăieri nevoie de ea ostășia ta de apărare s-a încheiat nu e nevoie să mai aperi nimic războiul de la tine din minte s-a strâns ca o floare uscată, este desuet să te mai gândești că femeia nu te-a înțeles, azi lasă-mă să îți umplu ranița cu prăjiturele cu unt și cu mure să îți fac un ceai cald, pentru că ai de mers mult ești plin de praf, dă-mi mie ranița aceea e prea murdară, o să ți-o spăl pe-ndelete și o să îți pun în ea prăjituri cu extra-unt și cu miere și mentă dacă vrei și gogoși ți-e foame? cât de sete îți e? în pânza ei groasă și murdară nu mai încap decât trandafiri foarte roșii dă-le naibii de lupte și maimuțelor tâmpe să le dai rost de stat acasă femeilor să râdă de inutilitatea oricărui gest de război oamenii și maimuțele au în comun rolul de circ, orice femeie are circul ei, de care trebuie să se rupă, dar mai ales libertatea care este libertatea ta, când nu mai este nevoie, pe câmpul de luptă, de tine, soldatule? fiecare ostaș are nevoie de o femeie care să îl aștepte cu cina când se întoarce acasă și se întoarce din lupte un bărbat revine, mereu, atunci când nu mai este nevoie de el pe câmpul de intervenție ea nu are nevoie decât de bărbatul acela ca să îl mângâie vrei un cal care să îți poarte în carul său, cu țăranii, tot pământul? e greu! vrei să îți ducă femeia pe căruțe bulbii sfârâmicioși și raze de soare? ea a uitat de mult cum îți stătea cu obrazul fără barbă erai nebărbierit dar nici bărbierit nu te mai știe ești plecat cam de mult... dar glasul... cum să nu știe dacă îi atingea cerceii și perlele și ca să nu mai deschidă televizorul vechimilor că erau vechi se aburiseră imaginându-și că soldatul în verde trebuia să se sature mai repede de vegheat dezertorii la focuri reci și să dea odată de femeia de dicolo de tâmpitul ăla de ecran cu tub, care își cheamă acasă visatul și însetatul doritorul femeii de vin bărbatul îi seamănă și cine dă cu pumnii acum în televizorul cu tub care își pierde din când în când imaginea, mira cine e dezertorul cine este, de fapt, soldatul femeia își prinde o floare roșie și mare în păr cred că e un bujor orice femeie dorește ca bărbatul ei să se întoarcă acasă să se sfârșească, odată, totul și un om bun să revină dar bărbatul ei nu va lăsa războiul sau femeia care l-a legat, mai demult în timp ce femeia toarce pe războiul ei de țesut, familia, copiii, viitorul, trecundu-le în pânză, și mă întristează pe mine atunci, pesemne, eu, cealaltă femeie nu te-am găsit niciodată dar te-am aștept să revii omule, bărbat, pentru că și tu ai fost, mai demult, soldat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate