Cuvintele-s prea reci și inima prea tristă
Ca să mai poată ele îndruga
Vreun sfert de sunet ce ascuns există,
Și iese doar când curge lacrima.

Durerea ascuțită își învârte tăișul
Ca rana să mai adâncescă înc-un pic,
Cu lama ei retează, tăcut, tot învelișul
Și sufletul mi-l face un picuț mai mic.

Nicio idee n-am cum aș putea răpune
Atâta suferință și suspin,
De-ar exista o cale ca să mă pot impune,
Durerea eu din suflet să-mi alin.