Mă urc seara tâtziu în cireșul copt,
am ajuns prea sus și mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.

Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.

În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.