Eu aripi îmi desfac în toiul nopții
Și către cer mă-nalț nestingherit,
Ca pasărea ce iar în fața sorții
Se-abandonează înspre infinit.

Mă fac tot una, eu cu zare-albastră,
Simt adierea vântului tăcut,
Doar zbor, eu, pasăre sihastră,
Reînviind din abisul trecut.

Eu, pasăre ce naște din cenușă,
Cu pene de foc arse și cu scrum,
Îmi las în spate-a timpului cătușă
Și printre stele îmi fac drum acum.