Iubiți-vă părinții acuma, cât se poate,
Căci mai târziu nu știți cât lângă voi vor fi
Și când veți vrea s-o faceți, chiar de e după moarte,
Oricât ați încerca, pe ei nu-i veți găsi.

Țineți-le strâns mâna bătută de-ncercare
Și fruntea să le-o ștergeți când voi veți poposi
La casa bătrânească, căzută-n așteptare,
Cu ochii la o poartă, sperând că veți sosi.

Lăsați-vă voi viața atât de tumultuoasă
O oră într-o luna ca să le povestiți
Cât dor vă este vouă de casa părintească
Și strângeți-i în brațe pe dragii voști părinți.

Căci soarta este crudă și repede răstoarnă
Tot ce credeați că-i veșnic și că nu va pieri,
Dar nu durează, poate, decât o secundă
Și veți deschide ochii, dar ei nu vor mai fi.