se scurg din cer vise desferecate
cu nimb de lumină din stele croit
mintea se umple cu gânduri fermecate
ca un răspuns karmic la tot ce-am iubit.

mă întreb retoric dacă mai există
pentru destinul nostru loc în sanctuar
eu am brodat mereu lacrimi pe batistă
când tristețea a avut un gust amar.

aș vrea să mai culeg un strop de absolut
din grădina soarelui plină de magnolii
să îmi alung melancolia cu un sărut
cu un zbor măiastru să ating polii.

nu las bătrânețea să fie o povară
iubirea de viață nu o las să dispară.