am întâlnit
o pâine
așa cum ai întâlni o mamă
de multă vreme pierdută
sau femeia definitivă
am îmbrățișat-o strâns la piept
avea mirosul grâului, apei, focului
avea mirosul mâinilor înstejărite ale bunicii
am respirat-o îndelung cu nările amândouă
am sărutat-o
și am mușcat adânc
din pântecele ei
aveam acum în forța brațelor
în consistența inimii
înălțimea spicului
tăria bobului de grâu
căpătasem rădăcini
până la fruntea strămoșilor
de sub lanuri
până ce mi se făcu sete

lângă ce mai rămăsese
din pădurile de odinioară
ascuns de nerușinarea tăietorilor
printre pietre
mă aștepta din copilărie
un izvor
din inima lui
în căușul palmelor am smuls
cristalul apei și l-am băut
ștergându-mă cu mâneca apoi
ca tata
apa avea răcoarea de dincolo de iertare și astfel
am căpătat putere să vântur secunda
până ce
mi se făcu și mai sete

viile răsfirate peste dealuri nisipoase
îmi furau pământul de sub tălpi
sunt pe covorul zburător al Șeherezadei
țesut de minusculii eu rătăciți în amintiri
poarta cramei se deschise larg numai la privirea mea
de parcă aș fi avut pleoapa din iarba fiarelor
rup vrana și-mi umplu o cană din lut încărunțit
mirosul vinului cheamă sfinții și deopotrivă
morții neamului meu în lupte
mirosul vinului deja este un sațiu
cu buzele ating ușor marginile cănii
și-mi deschid pieptul
la picioarele Mântuitorului
fiindcă vinul nu se bea decât cu inima

acum
solidificate, setea și foamea
fără plural
mă lasă o vreme să-mi uit credința
și să umblu prin lume
ca un vânt de noapte
zbătând porțile, ca apoi
să am de unde veni
la ultima chemare
să fac să aștepte numai cum
cei destul de răniți mai pot
când își leapădă
pre încercata lor alcătuire