de fiecare dată, îmi trag noaptea peste cap
și mă afund în tăcere ca-într-un castel părăsit
și totul în jur e numai răsuflarea mea

despre dinamica interioară a iubirii am scris tomuri întregi
toți pereții lumii mele sunt plini până la refuz
încât stau și mă întreb dacă eu i-am inspirat pe cei din jur sau invers

în lumea mea nu prea mai e loc de dorințe, poate câte una pe zi
dar nici atunci nu e sigur că e realitate sau iluzie
cert e că până-n seară uit complet dacă se împlinește sau nu.

în lumea mea nu sunt legi. nici măcar legile fizicii.
și nu sufăr de lipsa gravitației. de fapt legea sunt eu
și dacă vreau să fie lumină, e suficient să mă pronunț

“Si a fost lumină!”