ca și cum acest pământ nu mi-ar fi mirosit niciodată pașii
tălpile n-ar fi fost martore
la aripile pe care le-am scos din cenușă
urzeala clipelor comune încă e plină de rănile degetelor stângace
cusătura imperfectă a zilei
arată cât loc alb
prea alb pentru miliardul de stele din piele
se coace în trăirea de mâine

inocența întorcea cuvântul de aur în brazda timpului nud

mirat unul se-mbăta privindu-se dublu
atent la plusvaloare
dumnezeu își spăla curcubeiele într-un bob de rouă
înainte de-a spune pământ
aripă
rană sub crustă de stele
și-a întinde văzduhul sub geană
ca și cum acest pământ nu mi-ar fi mirosit niciodată pașii

și doar el ar fi dormit pe umbra mea
incandescentă