deodată ulița se înnegrise nu mai găseam
începutul florilor de cais și păsările purtau stindarde
ale înfrângerii un fel de suflete blocate înainte
de a ne fi zămislit

urnirea ar fi fost proba de foc
garanția aceea!

dar noi!
eram mult prea obosiți pentru a fi vigilenți
la manevrele cosmosului sau poate
oboseala era doar a mea și printr-o forță
de atracție oarecare te prinsese și pe tine
această pânză densă... personală a unui păianjen
altfel temerar mai deloc certat cu vreo lege a firii

am cedat nu am problematizat consecințele
înfățișării în fața lumii fără mai nimic
chiar dacă vagi amintiri... fantomatice sugestii
îmi evocau cingătoare și cuțit



mă făcusem copil tot ce exacerbam era
felul în care un fulger iscat într-o inimă cât o ploaie
masca lipsa de culoare a cireșului pietruit