Tu vii și pleci, la fel cum trece vântul,
O pală adiere-n asfințit,
Te stingi când mi se-aprinde gândul
Și te întorci de unde ai fugit.

Nici apa mării spumegate
Nu te oprește din al tău gonit,
Te-afundă doar în valuri dezlegate
Din tainicul adânc nemărginit.

Ca o himeră pierdută în noapte
Te furișezi în visu-mi infinit,
Dar știu că printre-a tale șoapte,
M-oi regăsi în negrul răsărit.

Luceafăr trist, cu chip de înger,
De aș putea, te-aș ține îngrădit,
Să nu cedez luminii al tău fulger,
Ci să mă-mbrac în albu-ți licărit.

Să mă ascund tăcută în uitare,
Acoperită doar de petale de crin
Iar trupul să mi-l las în așteptare,
Tot căutând al tău suflet hain.