Tu crezi că fericirea e-ntr-o carte
Scrisă pe pagini albe ruginii
Și așezată în versuri deșarte,
Pe care le înveți ca pe mici poezii.

Ea e precum regina nopții,
Atât de efemeră ca s-o poți găsi,
Dar de o afli tu în calea sorții
Nu ai habar când te va părăsi.

Minunea ei ține cât licăritul
Unei micuțe stele născută-n răsărit,
Și când ea crede că și-a-mplinit ritul
Dispare când abia ai tresărit.

Iar tu rămâi tăcut cu cartea-n brațe
Tot răsfoind-o, sperând că într-o zi,
Într-ale ei vechi, prăfuite, scoarțe,
Un vers din ea vei mai putea citi.