Și uite-atât s-a dus lumina-n goană,
în ochii noștri,-adânc, de or să vadă
de-acum doar înlăuntrul, ca o pradă
a vieții noastre-n rame de icoană.

Nimic în jur, stă liniștea grămadă
ca stingerea pe seară-n garnizoană,
iar norii-s mulți și-au câte o coroană
de ciori ce-n cap așteaptă să ne cadă.

Pe undeva, ce-a mai rămas din zare
e-o pânză ruptă mult mai mult decât
ne-am fi dorit să fie fiecare

și-n care părți de vină am târât
ca fiarele, ucise căprioare
cândva - și eu, și tu. Și uite-atât…