Pentru uraganul în culmile furiei
E de neînțeles alături să-ți faci somnul;
Petrolul s-a risipit în foamea valurilor,
Câmp deschis libertății din pace,
De nesfârșită efuziune falsa emblemă
De la ceafă mă îngenunchează mortal.

Împotrivirea corpului a fost fatală,
În vise m-adâncesc din furia confuză
Ce-nnegurează scufundările în emblemă
Și, amnezie isteață, somn fără glas,
Din ecouri trecute se înfurie pacea
Doar acordând-o sfârșelii valurilor.

Nu voi căuta răspuns în odihna undelor,
Niciodată mai înrăite în ucigașa întrecere,
Îmi credeam simțurile în repaos, în pace;
Și tocmai se ridică într-o altă furie,
Nu mai știu cine, uraganul ori somnul,
Mă roade în emblema cea goală.

Ochiul slobod de profet atunci emblemă
Dând focul din mine valurilor siderale;
A fost, pentru artele candide, un înger în somn;
De-atâta știință a crescut anxietatea fatală;
A fost, al sărutului, și în inimă încă a mâniei carie,
Fără multe îndoieli nu se ajunge la pace.

Astfel mereu îmi scapi pace;
Din apriga loialitate decazi în emblema
Disperării și, pradă oricărei furii,
Am recucerit treptat insultele reci ale valurilor,
Mi se mărește avântul mortal,
Mai nebun decât ele, nebun în răspăr cu somnul.

Cu cât mai abrupt urcușul cu atât mă prindea somnul,
În spatele navei în bucăți pacea
Topește a ochilor cruzime fatală;
Învingător pilos al unei pierdute embleme,
Din vanitatea de a o avea din nou imitai valurile;
Deși în vene mânia deja împietrea.

Crescând din ultimul și cel mai tainic somn,
Mai sus în valuri, a păcii emblemă,
Așa devine furia nemortală.




Traducere Nicoleta Dabija