timpul devine din ce în ce mai lung
poți împleti ciorapi de lână din firele lui
cât să îți ajungă pentru câteva ierni grele
viața are găuri în ciorapi și e trecătoare

preferi să stai în casă așa respecți mai bine
distanța dintre tine și sufletul tău
așa primăvara nu te poate răni cu lumina ei

ai inceput să înțelegi că amintirile au și ele sentimente
din care te hrănești cât pentru toată pandemia
când erai tânăr nu știai asta te agățai
de oameni ca un virus de parcă
pielea sufletului nu ar fi trebuit mângâiată
respingeai orice adevăr care nu exprima decent
îndobitocirea descompunerea și ruina
când o luai razna venea Dumnezeu
și-ți lega iarăși viața de viață

acum tot ce trebuia spus s-a spus deja
mai rămân invidia răutatea și vorbele de duh
tot sentimente și ele
izvorâte din starea noastră de urgență

ca atunci când îți pierzi umbra
și mergi să o cauți noaptea pe o stradă pustie