poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-05-15 | |
Eram încă în vremea când ploaia mă îndestula sufletește,
Nicio umbră de plictis sau de epuizare a combinațiilor emoționale, Schițam liniile lui Rafael cu vârful degetelor, în imaginație, odată cu linia melodică A concertului numărul unu pentru pian și orchestră de Chopin Mai ales ploaia de toamnă Toamna ploile cad mai firesc și mai puțin patetic, câteodată Femeile fierb dulceață și pun murături sub umbra unei ploi Care îmbracă orașul și satele din văi Era liniște Nu înțelegeam de ce oamenilor nu le place liniștea Cea mai albă tapiserie de sunete suprapuse mental Iar ploaia doar un adaus între ițele țesăturii Întotdeauna liniștea ca o logodnică a luminii Și fugind una de alta, Apolo și Dafne ... Nu-mi pot imagina o rază albă fără adausul unui suflet alb Era simplu deci O ploaie dulce picurată și ușoară pe tâmple Și răgazul de liniște înainte ca păsările să taie cu triluri văzduhul - Oare nu ați dansat niciodată pe dealurile cu podgorii, Beți de mustul toamnelor tinere și puternice, Însă cu florile de câmp delicate aplecate sfios în vânt? Micile bucurii suficiente ale vieții, Ikebana pentru ochii luminați dinăuntru, Omul cu degete de diamant încercând să rupă delicat distanța Între sine și ceilalți Fiindcă noi, oamenii, nu putem fi doar stele singuratice, Suntem și grai și lut și zbor de Icar câteodată
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate