Voi reveni, cândva, de unde am plecat,
La casa părintească ce am abandonat.
Îmi voi cert-atunci viața că a trecut cu zor
Și timpul că a fost atât de schimbător.

În poartă voi aprinde buchet de amintiri
Și lacrime vor umple ochii de străluciri,
Asta-mi va fi răsplata pentru ce-am adunat,
Căci mama și cu tata prea mult au așteptat.

În goana după mâine, eu am uitat de azi,
Tot construind noi vise și iubind oameni fazi
M-am îngropat adânc printre viețuitori
Crezând c-ai mei părinți vor fi nemuritori.

Dar casa-mi va surâde că ea a triumfat
În lupta pentru viață, timpul a transformat,
În rest, totul e rece și parcă amorțit
Iar mama și cu tata parc-au încărunțit.

Cu mână tremurândă vor deschide-un zăvor
Să mă așez la pieptul atât de liniștitor
Și mângâindu-mi părul, ei îmi vor povesti
Dar numai despre azi, căci mâine nu va fi.