stelele au rămas neprivite
în ultima vreme dragostea a luat o formă neobișnuită
de îngrijorare ne-am împrietenit cu pereții
cu balcoanele am început să ne spunem pe nume
atît de tîrziu timpul

vine mai tîrziu pe aici ca un autobuz gol
care-a avut pană și nu era nimeni să-l ajute pe șofer
s-a urcat o furnică de la înălțimea umerilor
privește lumea și lumea e mult mai mare
în ochii unei furnici

am citit undeva că dacă o furnică se îmbată
e luată de celelalte furnici și dusă la apă și adăpost
sunt beat de singurătate
am construit un castel în turnul cel mai de sus inima
ca un pui de cioară

orfan de privirile mele de oameni
de tot ce putea să fie și n-a fost