le privesc chipul palid
șubrezit de umiditate,
gândurile îi încarcă cu amarul respirației bolnave
sunt jilavi cu pântecul roș de îndoială,
între zgomotul roților de mașini
și apăsătoarele cărămizi din caldarâm
lumina umple geamurile cu speranță
alungă lungi umbre strecurate cu privirile la pândă,
stive de emoții stau într-un difuz șir,
clădiri ce par arse, mobilate sumar și
înzestrate cu durere plâng în culorile incediului
ce cuprinde piepturile suferinde,
pelerinaje întrerupte
fugi intensificate de strigăte
aduc zeii cu fețe umane implicați în fierbere
să desfacă viața din chingile morții,
au atâta putere încât le-a murit teama,
sunt martorii nemuririi înving sau sunt învinși
inima lor este facla ce întreține speranța,
timpul se împarte între jertfă și inconștiență,
soarele veghează cuvintele ce se îneacă
în lacrimi,
asaltat de întuneric sufletul rezistă
este soldatul reclădit cu fiecare luptă.