vin zorii omului ajuns în seară
că noaptea e doar traiul van de luturi
spre veci amurgul tău e spre-nceputuri
spre dimineață-n duh, de gând să piară

de-averi lumești tu-n suflet să te scuturi
și bogății de rai primește-n gheară,
aceea, rămășită care zbiară
de sânge-n ceasul stat în așternuturi

în fond și somnul cel etern e viciu
în existențe, speranțându-l, drog
că trupul doare, carnea e supliciu

în viul meu mormântu-i analog,
îl cuget prin secundei orificiu
și a deschide de sicriu mă rog