fiecare gest al meu reprezintă autopsia unui misionar
între canibali. porți atomi strălucitori în gene ca niște rațe sălbătice
în contre-jour luna jupuită și opalescentă. eu sunt orfic
sunt o rană într-un perete de care îți sprijini urechea să auzi
toate vocile din capul meu într-un un cor, mii de David Bowie
cîntînd Can you hear me Major Tom, Can you hear…

eu mă topesc la sunetul tău prin mine răzbat atingeri grave
de violoncel, o vibrație înghite scheletul de lemn o albie pe unde
alunecă materia de parc-aș fi versantul unui munte
într-o avalanșă. tu ești filigran și-ți legi părul cu țipătul fiarelor.
eu sunt un splendid masacru de visători, îmi port sufletul
deasupra capului într-o acumulare de nori stratocumulus

și în rotulele mele s-a strîns oboseala de peste tot oboseala aia
cînd sapi singur în interiorul umbrei în speranța c-ai putea găsi
o parte din tine ai putea găsi măcar o copie timidă a ta, îndepărtată,
un șef de haită ce știe rezultatul provocărilor. tu ești o lespede
din care un singur arcaș își poate ciopli vîrf de săgeată
să tragă deasupra capului său apoi s-aștepte ca-n poveste…

eu sunt stacojiu ca un soldat întors fără prieteni fără dușmani
de pe cîmpul de bătălie, eu sunt bătălia cu singurătatea. degetele
mele te caută ca un seismograf atunci cînd continentele se prăbușesc
unele într-altele, mîinile mele te caută ca furia din miezul pămîntului –
un con vulcanic strigînd către cer de parcă milioane de David Bowie
ar face luna bucăți cînd ar deschide gura deodată

ș-apoi un abur crește o liniște încremenită, o liniște ca atunci cînd
ar dispărea brusc viața din univers. pentru că tu ești
pe punctul de a rămîne goală pe-o plajă, lăsînd strălucirea să alunece
adînc mai adînc în oceanul de aer și apă și tot ce nu ești este
un ovul gigantic unde-ți dezbraci lacrimile îți descarci sîngele
ca pe-un pistol în fruntea unui lup prea bătrîn să mai lupte.