Seceta trecu zăludă
și haihuie și buimacă.
Luna-n sat pe uliți joacă,
goală ca o paparudă.

Stă veninu-n mămăligă,
numai bozii. Din urcioare
bem doar lacrimi și dogoare,
cerul gurii să ni-l frigă.

Ard amiezile răscoapte.
Taica, dus de zece ani,
s-a făcut urzici și noapte
și trifoi și bolovani.

Maică, fiul tău cel mare
zace-n ocnă la Aiud.
Avea fruntea cât o zare,
ochii verzi ca un agud.

Cică l-a pârât primarul
că scornise răzmeriță
și strânsese la troiță
tot oftatul și amarul.

Pe mezin, de Ziua Crucii,
l-au răpus în drum jăndarii -
i-au ucis în piept lăstarii,
i-au stins mierlele și cucii.

Ne cânta la șezătoare
doine lungi, cutremurate,
despre pâine și dreptate,
despre-o țară ca un soare.

Joacă vremea la ulucă…
Cu priviri secate, duse,
uite, maica se usucă
sub jelanie și tuse.

Azi la poarta plânsului,
la ușa bordeiului,
stă doar Maica Domnului
ca o floare-a soarelui.