Aș vrea să mă trezesc lângă tine.
Doar că în fiecare dimineață,
Am lângă mine o formă oarecare.
Ba mai plină, mai concavă, uneori triunghiulară.
Forma goală se mișcă, totuși, cu o perfecțiune matematică
În raza simțurilor mele.
Plânsul râde, râsul tipă, țipătul mușcă din ce vede.
Voluptatea formei este de prisos.
Cu cat unghiurile sunt mai perfecte
Cu atât simt mai puțin.

De ce îmi dai nimicuri?
Fie ele și dumnezeiești?
Eu de tine am nevoie.