Purtând încornorări pe cap, hidoasa Moarte,
Râzând perfid, îmbrățișează-acum Pământul,
Iar noi, de frica ei, fugim în orice parte,
Căci brusc ne ia în furci mai iute decât vântul...
Mocirla vieții noastre ajunse pân' la cer
Și-n loc de adevăruri sorbim false minuni;
Tot ce-a fost cald și nobil s-a-nțepenit în ger
Și-am devenit o gloată mânată de minciuni.
Sub măsurate porții, adâncul cel mai fals,
Pozând că-i adevărul, speranțe vagi ne dă,
Ne-ncântă ochii noștri cu-n iluzoriu vals,
Apoi dispare-n ceață, căci tot minciuni pledă!
Savanții-mi dau decepții - și-atunci, înțelepțește,
M-am dus la un călugăr bătrân și priceput.
Acesta, cu blândețe, mi-a spus pe-un ton, frățește:
„Stai liniștit, fârtate... Suntem doar la-nceput!...”

Glen Ellyn, USA - 17 martie 2020